26 februarie 2012

Rugăciunea, o armă accesibilă tuturor

Articol inspirat din studiul biblic susținut de fr. pastor Ilie MILUTIN


Faptele Apostolilor 12 : 5
„Deci Petru era păzit în temniță, şi Biserica nu înceta să înalțe rugăciuni către Dumnezeu pentru el.”

Rugăciunea este o binecuvântare de la Dumnezeu. Ne putem ruga Lui în orice timp! Unii se roagă în timpuri grele, alții se roagă atunci când totul le merge bine.
În capitolul 12 din Faptele Apostolilor, avem prezentată o situație în care Biserica primară se află în necaz. Ni se spune despre un rege care a început să persecute creștinii, omorând chiar pe unul dintre apostoli. (12:1 Cam pe aceeaşi vreme, împăratul Irod a pus mâinile pe unii din Biserică, pentru ca să-i chinuiască; și a ucis cu sabia pe Iacov, fratele lui Ioan). Împăratul Irod, văzând că lucrul acesta place poporului, a pus mâna și pe Petru și l-a închis în temniță (v.3, 4).
În versetul 6, apare scris ceva foarte interesant:
„În noaptea zilei când avea de gând Irod să-l înfățişeze la judecată, Petru dormea între doi ostaşi, legat de mâini cu două lanțuri; şi nişte păzitori păzeau temnița la uşă.”


Deși era închis și legat cu două lanțuri, Petru doarme. A doua zi îl aștepta judecata, totuși Petru doarme. Mulți nu reușesc să doarmă noaptea, deși au paturi confortabile. Sunt măcinați de tot felul de gânduri și grijuri. Iar Petru, deși se confrunta cu persecuția și putea fi omorât, el reușeste să doarmă. Cred că dormea și nu sta doar între cei doi ostași, pentru că în versetul 7 scrie că îngerul Domnului care a fost trimis de Dumnezeu, l-a deșteptat pe Petru, lovindu-l în coastă.

Și iată, un înger al Domnului a stat lângă el pe neaşteptate, şi o lumină a strălucit în temniță. Îngerul a deşteptat pe Petru, lovindu-l în coastă, şi i-a zis: “Scoală-te, iute!” Lanțurile i-au căzut jos de pe mâini.


În tot acest timp, Biserica primară, care era compusă din mii de membri, se ruga. Era clar pentru ei că aveau de dus o luptă, dar nu una corp la corp, ci o luptă între forțele răului și Împărăția lui Dumnezeu. Erau foarte mulți, puteau ieși afară, în stradă să protesteze, dar ei au știut ce putere are rugăciunea. Oare ce s-ar întâmpla dacă în zilele noastre, profesorii, polițiștii și toți cei nemulțumiți de felul cum merg lucrurile în România, în loc să se adune cu miile la protest, s-ar aduna împreună la rugăciune? Câte lucruri s-ar schimba în bine atunci…
Există câteva caracteristici ale rugăciunii Bisericii primare:
1. Se rugau continuu lui Dumnezeu
v. 5 „Biserica nu înceta să înalțe rugăciuni…”
2. Erau uniți în rugăciune
v5. „Biserica nu înceta să înalțe rugăciuni…”
Biserica – adică erau toți împreună.
3. Se rugau precis
v5. „Biserica nu înceta să înalțe rugăciuni către Dumnezeu pentru el (Petru)
4. Rugăciunea Bisericii a făcut ca lupta pe care o aveau de dus să fie o luptă câștigată – Petru a fost scos din închisoare de îngerul Domnului.
v. 7 – 16 “Acum văd cu adevărat că Domnul a trimis pe îngerul Său, şi m-a scăpat din mâna lui Irod şi de la tot ce aştepta poporul Iudeu. v.11″


După ce Petru și-a dat bine seama de cele întâmplate (v.12), s-a îndreptat spre casa Mariei, mama lui Ioan, unde erau adunați mulți împreună și… se rugau. Se rugau deși era noapte! Petru bate la ușă și iese Roda, o slujnică, ce recunoaște glasul lui Petru și de bucurie, în loc să deschidă ușa, aleargă înăuntru ca să le spună celorlalți că Petru e afară, stă în fața porții.
Erau împreună pentru rugăciune, și când primesc răspunsul, iată reacția lor, atunci când Roda le spune că Petru e liber:
v. 15 „Ești nebună!” i-au zis ei. Dar ea stăruia și spunea că el este. Ei, dimpotrivă, ziceau: „Este îngerul lui.”
De multe ori, ne rugăm pentru un lucru, dar cu greu reușim să și credem că vom primi ce cerem.
v. 16, 17 „Petru însă bătea mereu. Au deschis, şi au rămas încremeniți când l-au văzut. Petru le-a făcut semn cu mâna să tacă, le-a istorisit cum îl scosese Domnul din temniță, şi a zis: “Spuneți lucrul acesta lui Iacov şi fraților.” Apoi a ieşit, şi s-a dus într-alt loc.”

Articol inspirat din studiul biblic susținut de fr. pastor Ilie MILUTIN



Trăim vremurile din urmă, când trebuie mai mult ca oricând, să ne unim în rugăciune, dar cu credință. Nu ai curajul să faci multe lucruri deși îți dorești? Poate ți-ai făcut multe planuri pentru familia ta sau pentru o slujbă, dar totuși nu ai reușit să faci mare lucru. Nu uita de rugăciune. Poți vorbi cu Dumnezeu, iar El te poate folosi și pe tine pentru a schimba lucrurile în familie, în relațiile cu cei din jur, la serviciu, în localitatea în care te-a așezat, în biserică, în țara în care trăiești.

Ai probleme la școală poate, restanțe sau altele. Poate ești cu telefonul în mână și cauți pe cineva să te ajute. Ce-ar fi să renunți la obiceiul acesta și să începi să te rogi mai întâi. Noi, uneori, întâi căutăm ajutor la oameni și abia când nu e nimeni să ne ajute, ne gândim atunci la ultima speranță – la Dumnezeu. Dar, hai să fie întâi Dumnezeu Cel la care apelăm. Sunt sigură că El va fi și ultimul! Sigur, El se folosește și de oameni ca să ne ajute. Nu renunța să te rogi, chiar dacă nu vezi la început vreo schimbare majoră.
1 Timotei 2 : 1 – 4
1. Vă îndemn dar, înainte de toate, să faceți rugăciuni, cereri, mijlociri, mulțumiri pentru toți oamenii,
2. pentru împărați şi pentru toți cei ce sunt înălțați în dregătorii, ca să putem duce astfel o viață paşnică şi liniştită, cu toată evlavia şi cu toată cinstea.
3. Lucrul acesta este bun şi bine primit înaintea lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru,
4. care voieşte ca toți oamenii să fie mântuiți şi să vină la cunoştința adevărului.

Matei 6 : 6

Ci tu, când te rogi, intră în odăița ta, încuie-ți ușa, și roagă-te Tatălui tău, care este în ascuns, și Tatăl tău, care vede în ascuns, îți va răsplăti.

Ionela Băloi



Psalmul 121


1.Îmi ridic ochii spre munţi... De unde-mi va veni ajutorul?

2. Ajutorul îmi vine dela Domnul, care a făcut cerurile şi pămîntul.

3. Da, El nu va îngădui să ţi se clatine piciorul; Cel ce te păzeşte, nu va dormita.


4. Iată că nu dormitează, nici nu doarme Cel ce păzeşte pe Israel.

5. Domnul este Păzitorul tău, Domnul este umbra ta pe mîna ta cea dreaptă.

6. De aceea nu te va bate soarele ziua, nici luna noaptea.

7. Domnul te va păzi de orice rău, îţi va păzi sufletul.

8. Domnul te va păzi la plecare şi la venire, de acum şi pînă în veac.

15 aprilie 2009

Dragostea lui Dumnezeu

Dar Dumnezeu Isi arata dragostea fata de noi prin faptul ca, pe cand eram noi inca pacatosi, Hristos a murit pentru noi.
Pacatul tau nu este mai mare decat dragostea lui Dumnezeu care poate ierta.
Dumnezeu sa va binecuvinteze, sa va dea pace pentru a va bucura in aceste zile in care comemoram moartea si invierea Mantuitorului nostru, Isus Hristos.


10 aprilie 2009

Botez Nou Testamental - 20 aprilie, 2009

În data de 20 aprilie, 2009, în biserica baptistă din Coronini va avea loc, cu ajutorul Domnului, un botez nou testamental cu şapte candidaţi.
Vă invităm cu drag să participaţi la acest serviciu special de botez, luni, începând cu ora 9am.
Dumnezeu să vă binecuvinteze pe toţi!

Marcu 16: 15, 16
Faptele Ap. 2: 38

10 ianuarie 2008

ANIVERSARE

Anul 2008 aduce cu sine un eveniment important pentru biserica : 90 de ani de existenta baptista in Coronini!

cascada alibeg

O cascada pe cat de interesanta pe atat de ascunsa in apropierea localitatii...